Va fi anul lor de GLORIE! Ele sunt cele mai norocoase zodii în 2019. Astrologul Radu Ştefănescu, previziuni complete

Horoscop Pentru a stabili care zodii sunt mai norocoase în anul 2019 s-a recurs la o analogie sincronică. S-au luat un număr de personalităţi, de pe tot globul, de la jumătatea secolul XX, câte 215 pentru fiecare zodie, adică 2.580 de persoane cu o biografie ştiută şi s-a cercetat care a avut noroc, sau nu, în anul 1959.
 
Anul 2019 este un an al NOROCULUI. Doar este Anul Porcului! Şi în limba română există vorba ”ai noroc porcesc” sau ”ai noroc ca porcul”! Dar, nu tot timpul şi nu la toate zodiile!
 
Pentru întocmirea horoscopului pe zodii şi global pentru anul 2019 am luat în considerare teoria astrologiei creştine a cardinalului Pierre d’Ailly. El considera că există o corespondenţă ciclică între tipurile de evenimente din istorie şi conjunctura astrală. Adică, ”ce a fost, o să mai fie!”
 
Cu mult timp înaintea lui, cu vreo două mii de ani, chinezii ajunseseră la aceiaşi concluzie. Teoria ciclurilor. Zodiacul chinezesc se bazează pe zodiile zoomorfe de lungimea unui an, între Lunile noi respective, dar are un ciclu de 60 de ani în care se repetă zodia şi elementul respectiv, adică apă, lemn, foc, pământ, metal. Anul 2019 este anul Porcului de Pământ, negativ. Ani ai Porcului de Pământ, negativ, au mai fost anii 1959 şi 1899. 1959 seamănă cu 1899! Ani de trecere, nu au fost războaie mondiale, sau catastrofe majore. Ani, norocoşi! Conform teoriei ciclurilor sunt foarte mari şanse ca şi anul 2019 să fie un an asemănător cu anul 1959. Aştept să mi se comunice din Hong Kong care este culoarea anului 2019, hotărâtă de cei 12 Înţelepţi ai Chinei. De obicei, Consiliul Înţelepţilor se ţine în prima jumătate a lunii octombrie, în fiecare an. Să trăim şi o să vedem!
 
BERBEC Ziua de astăzi este favorabilă în toate, mai puţin în domeniul sentimental. Niciun obstacol în perspectivă, negociază, cauta alianţe şi acceptă, dacă nu se poate altfel, mici compromisuri. O posibilă întâlnire importantă la mijlocul zilei, la prânz, te poate face să îţi freci mâinile de mulţumire. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, de apartament, de cămin, locuinţă - în general.
 
viewscnt

Pentru tine

Parteneri