Unii pensionari primesc peste 500 de lei în plus, la pensie! Află care sunt categoriile vizate

Unii pensionari primesc peste 500 de lei în plus, la pensie! Află care sunt categoriile vizate
Unii pensionari primesc peste 500 de lei în plus, la pensie! Află care sunt categoriile vizate

Se pare că aici intervine programul Venitul Minim de Incluziune (VMI), care oferă un sprijin financiar.

Vizate sunt în special persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Acestea pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 533 de lei pe lună, oferit de stat, datorită programului de asistență socială (VMI), prin intermediul căruia persoanele în cauză sunt sprijinite, dat fiind faptul că se află în situații grele din punct de vedere financiar, astfel încât să se poată descurca de la o zi la alta.

Programul în cauza, Venitul Minim de Incluziune, cuprinde 2 componente, care țin de sprijinul pentru incluziune, dar și cel pentru o familie cu copii, în funcție de nivelul veniturilor din respectiv familie, care este componenta, vârsta membrilor, dar și dacă cei mici sunt înscriși la o școală sau nu, bonusul venind spre aceste persoane (pensionari și familii), astfel:

  • Se acordă persoanelor cu venituri reduse
  • Înlocuiește fostul ajutor social pentru venit minim garantat
  • Este destinat familiilor cu copii de până la 18 ani
  • Înlocuiește alocația pentru susținerea familiei

Află care sunt categoriile vizate de acest bonus

Citește și: Care sunt documentele pe care pensionarii trebuie să le depună neapărat în această lună? Au legătură cu biletele de tratament balnear

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

pensie
Unii pensionari primesc peste 500 de lei în plus, la pensie![Sursa foto: freepik]

Citește și: Care sunt pensionarii care se pot bucura de o creștere a pensiei, odată ce va avea loc recalcularea? Veștile bune apar!

În funcție de categoria din care face parte persoana doritoare să primească acest ajutor de la stat, ajutor care s-a oferit încă din luna martie, conform alba24.ro, automat și valoarea ajutorului se schimbă, astfel:

  • Sprijin pentru incluziune (general)- 366 de lei/lună
  • Sprijin pentru familia cu copii- până la 930 de lei/lună
  • Sprijin pentru persoanele peste 65 de ani- 533 de lei/lună

Înainte de toate, este necesară depunerea unui dosar la primărie,

un dosar care să conțină mai multe acte, printre care se află și următoarele:

  • Formular de cerere VMI 
  • Declarație pe propria răspundere
  • Angajament de plată (dacă există drepturi acordate necuvenit)
  • Copii ale actelor de identitate pentru toți membrii familiei
  • Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit
  • Certificatele de naștere ale copiilor
  • Certificat de deces (dacă e cazul)
  • Dovada școlarizării pentru copiii între 3-16 ani

categoriile vizate
Unii pensionari primesc peste 500 de lei în plus, la pensie![Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Pensionarele trebuie să știe asta! Ce se va întâmpla cu pensiile din 2040

Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon

VIDEO Gestul făcut de un invitat la adresa Danielei Iliescu pe ringul de dans: "Dacă îl vedea Culiță îi rupea mâna". Imaginile de la botez stârnesc mare vâlvă în ONLINE: "REACȚIA ei este demnă de o femeie cu caracter. Nu știu câte ZÂNE reacționa așa"

Andreea Marin simte prezența mamei și în prezent! Cum o ajută acest lucru să înfrunte unele momente ceva mai dificile din viața sa? "A fost extrem de prețioasă această protecție pe care am simțit-o din partea ei!"

Criss, decizie neașteptată în privința lui Alex! „Nu cred că o să fie nimic între noi!” Aflați cum va reacționa concurentul și ce se va întâmpla în Gala de duminică, 18 mai, în Casa iubirii, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D

Tânăra de 18 ani care a dispărut în Thailanda, apariție șocantă în celălalt capăt al planetei. Spune că este însărcinată


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies