Un CICLON loveşte România săptămâna viitoare. Ninsorile abundente ar putea închide şcolile

Vremea rea, problemele cu încălzirea şi greva de la metrou ar putea duce la închiderea şcolilor săptămâna viitoare. Decizia este luată, de la caz la caz de inspectoratele locale şi autorităţile locale şi comunicată Ministerului Educaţiei.
 
Valul de aer polar care a pus stăpânire pe România a adus prima ninsoare, în Bucureşti, dar şi în sudul, centrul şi estul ţării, iar săptămâna viitoare un ciclon amplifică problemele la început de sezon rece. 
 
Temperaturile sunt şi cu 10 grade mai scăzute decât ar fi normal, însă senzaţia de frig este amplificată de vântul care bate cu putere. Lucrurile nu se vor schimba în bine prea curând. 
 
Fie că vorbim despre o fulguială timidă, cum a fost cea din Bucureşti, sau de o ninsoare serioasă ca la Iaşi, jumătate de ţară a asistat vineri şi sâmbătă noapte la prima manifestare a iernii.
 
 
 
viewscnt

Pentru tine

Parteneri