"Soţul meu m-a învăţat să mă masturbez". Povestea femeii care a aflat că nu e niciodată prea târziu să descoperi plăcerea


Am citit mai multe articole care vorbesc despre importantă masturbării pentru o viaţă sexuală sănătoasă. Înţeleg că majoritate descoperă plăcerea autosatisfactiei încă de la o vârstă fragedă, iar unii o practică adesea chiar şi în viaţă de cuplu, însă pentru mine lucrurile s-au produs diferit.

Nu ştiu dacă este din cauza felului în care am fost crescută, din cauza religiei sau pur şi simplu o teamă de nou, însă eu am descoperit plăcerea masturbării foarte târziu. Soţul meu este cel care a reuşit să mă facă să mai simt mai bine cu corpul meu, să-l explorez şi să experimenteze minunatele senzaţii pe care i le-am negat trupului meu prea mult timp.

Era o noapte fierbinte de iulie când eu şi iubitul meu (ce avea mai târziu să-mi devină soţ) ne-am decis să ne răcorim făcând un dus împreună. Ne-am sărutat puţin, dar nu aveam nicio intenţie serioasă de a transformă duşul în ceva mai mult. Pur şi simplu vroiam să ne răcorim. Curând, însă, lucrurile au luat o întorsătură interesantă, iar eu am fost cea care a pornit totul, fără că măcar să-mi dau seama.

Căldură din ultimele zile devenise de-a dreptul insurpotabila şi am decis că este mult prea fierbinte afară că să-mi păstrez părul pubian, care iubitului meu părea să-i placă. Aşa că am luat aparatul de ras şi l-am dat jos pe tot. Am observat instantaneu o schimbare la iubitul meu, care mi-a spus că i-a plăcut foarte mult să mă vadă cum mă epilez acolo jos.

După dus m-a luat de mâna şi m-a dus în dormitor. Am început să ne sărutăm şi curând eram unul peste altul, plini de dorinţa şi aticipare. Excitată, am coborât între picioarele soţului meu şi i-am luat penisul între buzele mele.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 

DISTRIBUIE
acest articol


Fashion

Doamnelor, priviţi şi suspinaţi! Aceasta este colecţia fabuloasă de încălţări a Adelinei Pestriţu! FOTO!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...


Parteneri

Pentru tine

Din Hot

Parteneri

Setări confidențialitate