Șoferul care a provocat accidentul de la Cluj în care a murit Gabriela Rîpan, studenta de 20 de ani din Suceava, nu era drogat, potrivit buletinului de analiză toxicologică de la Institutul de Medicină Legală, informează Poliția Cluj.
Potrivit stiridecluj.ro, Poliția Cluj a informat că Ștefan Tudor Cârjă, șoferul care a provocat accidentul produs, la Florești, Cluj, în noaptea de duminică spre luni, nu se afla sub influența drogurilor, deși testele inițiale, preliminare, de la unitatea de primiri urgențe, au indicat prezența unei substanțe psihoactive. În plus, Ștefan nu consumase nici alcool.
”Urmare accidentului din 21 ianuarie 2019, produs pe DN1 E60, în afara localității Florești, a fost înregistrat un dosar penal, cercetările fiind efectuate in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane, rănirea gravă a conducătorului auto, existând indicii cu privire la existența substanțelor psihoactive în organismul acestuia din urmă.
Citeşte continuarea AICI.