Deşi am numai 25 de ani pot spune că până acum am trăit cât pentru două-trei vieţi. La numai 14 ani, când colegele mele de şcoală intrau la liceu, eu eram vândută ca o bucată de carne pe piaţa din Italia, unde plecasem încrezătoare că o să-i cuceresc pe italieni cu picioarele mele frumoase.
In articol:
Povestea cumplită a Roxanei
La numai 14 ani, când colegele mele de şcoală intrau la liceu, eu eram vândută ca o bucată de carne pe piaţa din Italia, unde plecasem încrezătoare că o să-i cuceresc pe italieni cu picioarele mele frumoase. Picioare care ştiau cel mai bine să danseze, nu să se desfacă în aşteptarea clientului. Dar n-am dansat nici măcar o noapte în Italia, acolo unde plecasem cu un tip, din dragoste. El a fost primul meu bărbat, iubit şi trădător. După el le-am pierdut şirul, şi sincer nici n-aş vrea să mi-l amintesc.
De fapt multă vreme după ce m-am întors, principala mea preocupare a fost să uit. Să îmi ocup mintea cu orice altceva ca să pot uita prin ce am trecut timp de cinci ani acolo. Nu de puţine ori mi-am dorit să fi murit mult mai devreme, în primii ani din ăia cinci. Dar pentru că un consilier din organizaţia care m-a ajutat să scap de acolo şi să mă întorc acasă mi-a spus odată că numai cei puternici ajung departe, migrează, înving, am ales să fiu dintre cei puternici. Dacă tot m-am numărat, fără voia mea, în statisticile internaţionale ale traficului de carne vie, atât puteam să fac din proprie voinţă: să supravieţuiesc şi să îmi refac viaţa.
