O femeie a fost înjunghiată de soțul ei, după ce aceasta a vrut să se despartă de el

O femeie a fost înjunghiată de soțul ei, după ce aceasta a vrut să se despartă de el
O femeie a fost înjunghiată de soțul ei, după ce aceasta a vrut să se despartă de el

Un alt caz șochează România. Este vorba despre o femeie din Iași care a fost înjunghiată de soțul ei, după ce a aflat că vrea să se despartă de el.

Tot mai multe cazuri de violență domestică zguduie țară, iar de această dată este vorba despre o femeie din Iași, în vârsta de 50 de ani, care a fost înjunghiată de soț, la o petrecere cu rudele. Fiul celor doi a chemat imediat ambulanța, iar femeia a intrat în operație, ulterior fiind transferată la Terapie Intensivă. Femeia de 50 de ani și soțul ei de 65 de ani au mers la un grătar, organizat de fiul lor, de 21 de ani, în curtea casei lui din Strunga.

Femeia venise de câteva zile din Italia și locuia în casa mamei sale pe care o îngrijea, iar aceasta se despărțise de soț de mai multă vreme, însă nu și în acte. Relația dintre ei era cunoscută drept a fi una conflictuală, însă familia a petrecut în curtea casei toată ziua, iar spre seară au intrat în locuință.

Femeia a fost înjunghiată cu mai multe lovituri de cuțit

Citește și: Cazul Teodorei Marcu s-a repetat la mai puțin de o lună! O altă tragedie cutremură țara. O tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost măcelărită cu toporul de propriul iubit, sub privirile copiilor!

Femeie înjunghiată de soț
Femeie înjunghiată de soț[Sursa foto: freepik]

Citește și: Cum arată Alex și mama Teodorei Marcu, după 3 săptămâni de la tragedie

Ulterior, fiul a intrat după ei în casă, deoarece a auzit scandalul, iar femeia era într-o baltă de sânge. Ambulanța chemată la fața locului a transportat-o pe femeie

la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași cu numeroase răni grave, însă medicii au reușit să-i salveze viața. Aceasta avea mai multe plăgi penetrate în torace și abdomen.  Pe el l-a găsit cu mânerul la cuțit în mână, lama căzută jos și ea în baltă de sânge.”, a povestit femeia, potrivit stirileprotv.ro“S-au diagnosticat mai multe plăgi penetrante în torace și în abdomen, a fost operată pentru aceste plăgi, pentru oprirea hemoragiei și este în continuare la ATI.
Evoluția ei, din fericire, este bună și sperăm într-un prognostic favorabil.”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor. Cei doi sunt căsătoriți de 25 de ani și au împreună 3 copii. „El lucra, nu îi dădea bani și ea s-a dus la fata ei în Italia. Acum a venit acasă că am chemat-o să aibă grija de mama, a bătut-o, a înjunghiat-o, a stat aici, dar au chemat-o copiii acolo, să stea cu ei.
Să se întâlnească, să vorbească și asta a fost.”,
a povestit sora victimei. Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

Citește și: Moldo și Robert pun tunurile pe Veronica! „Ești falsă din cap până-n picioare!”. Aflați cum reacționează concurenta în ediția din „Casa iubirii” de miercuri, 16 iulie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: VIDEO „Ne dă în cap și pleacă!” Emil Gânj a amenințat familia Andei. Criminalul din Mureș a băgat frica în localnici: „A spus că mai are încă două persoane de achitat”- stirilekanald.ro

Femeie înjunghiată de soț
Femeie înjunghiată de soț[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum arată Alex și mama Teodorei Marcu, după 3 săptămâni de la tragedie

I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”

Gheorghe Turda, scandal de proporții cu un celebru interpret de muzică populară. Nu o să îți vină să crezi despre cine este vorbă: "Interpretează prost piesele. Eu l-am certat, i-am dat un picior în fund și i-am zis „Ieși afară!”. S-a supărat"

VIDEO Andrei și Dorobanțu, discuție aprinsă în casă, pe seama Manuelei. Andrei este de părere că tânărul a scos-o negativ pe Manuela în fața celorlalți: „Învață să fii educat și să porți respect.”

Ce studii are Denisa Coțolan. Puțină lume știe aceste detalii despre soția lui Iancu Sterp

O tânără de 25 de ani, găsită în lenjerie intimă după ce a căzut de la etajul unui bloc din Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies