Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, pentru toți cei care l-au iubit. Cuvintele sfâșietoare pentru familie și prieteni: „Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc.”

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, pentru toți cei care l-au iubit. Cuvintele sfâșietoare pentru familie și prieteni: „Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc.”
Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, pentru toți cei care l-au iubit. Cuvintele sfâșietoare pentru familie și prieteni: „Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc.”

Mihai Leu a transmis un mesaj pe contul său de socializare, la scurt timp după înmormântare. Mesajul se adresează familiei, prietenilor și fanilor.

Mihai Leu a fost condus vineri pe ultimul drum, alături de toți cei care l-au iubit cu adevărat, printre lacrimi și mare durere pentru fostul campion, care a pierdut lupta cu viața la 56 de ani.

Mesajul emoționant transmis de marele campion, după înmormântare

Citește și: FOTO Momente dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Preotul a citit mesajele pe care fostul campion le-a lăsat celor dragi. “Te-am iubit mai mult decât poate un pământean iubi.”

Înmormântare Mihai Leu
Înmormântare Mihai Leu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Anna, soția lui Mihai Leu, confesiuni despre ultimele momente ale fostului campion, pe patul de spital. “I-a curs o lacrimă. Am fost șocată.”

Pe contul oficial al lui Mihai Leu, familia a transmis un mesaj ca și cum ar fi fost scris de el, mulțumind tuturor celor care i-au fost lângă sicriu pe ultimul drum.

De asemenea, în mesajul emoționant au fost și gânduri de mulțumire pentru toate cuvintele transmise către el și cei dragi în ultimele zile.

„Dragii mei,

Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Dar ceea ce a rămas în urmă e mult mai puternic decât orice absență: e dragostea, recunoștința și legătura profundă pe care am avut-o cu voi.

Vă mulțumesc. Din suflet. Ați venit în număr covârșitor ieri, din toate colțurile țării, de aproape și de departe, hunedoreni, prieteni, colegi, oameni care mi-au fost aproape într-un fel sau altul. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Ați trimis mesaje, rugăciuni și gânduri curate către familia mea. Ați făcut din despărțirea mea un moment de lumină. M-ați condus cu demnitate și cu o dragoste care nu se uită.
Familia mea, Anna, iubirea mea, și fiul nostru, Marco, mi-au fost sprijinul, echilibrul, puterea. Tot ce am fost mai bun s-a datorat lor. Am trăit cu inima plină pentru voi și plec cu ea la fel de plină. Le port o recunoștință profundă tuturor celor care mi-au fost alături în cele două mari lumi care m-au definit: boxul și automobilismul. Colegilor din ring, oameni cu care am împărțit nu doar efortul și gloria, ci și tăcerea din vestiar sau emoția dinaintea gongului.
Și colegilor din motorsport, cei care au fost mereu acolo, în garaj, în cursă, în spatele proiectelor, cu mâinile murdare și inimile curate.

Citește și: Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21- 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri- kanald.ro

Citește și: VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul- stirilekanald.ro

Am avut parte de două familii sportive adevărate, care m-au făcut să simt, în fiecare clipă, că nu lupt și nu conduc niciodată singur. Și un gând aparte îl port orașului meu Hunedoara. Locul unde m-am născut, unde am visat pentru prima dată și unde m-am întors mereu, indiferent cât de departe m-a purtat viața. Hunedoara mi-a fost acasă, nu doar ca loc, ci ca inimă. Chiar și înainte să plec din această lume, am simțit nevoia să mă întorc.

Măcar pentru o zi. Pentru că acolo mi-am lăsat rădăcinile, sufletul și dragostea. Vă mulțumesc, oameni dragi din Hunedoara, pentru tot. Nu pot să nu le mulțumesc celor care m-au ținut în viață atâția ani. Profesorului Irinel Popescu și doctoriței Adina Croitoru, doi oameni care au fost, pentru mine, mâna lui Dumnezeu. Ce au făcut în ultimii 11 ani a fost un miracol medical, dar mai ales un miracol uman. Le datorez anii pe care i-am putut trăi cu cei dragi, pe care altfel nu i-aș fi avut. Viața a fost pentru mine o luptă frumoasă. Am avut parte de victorii, de căderi, de reveniri. Am fost sportiv, dar mai ales am fost om. Și am avut norocul de a fi înconjurat de voi, cei care mi-ați dat sens, care m-ați ridicat, care m-ați iubit, chiar dacă poate, uneori, am greșit. Vă las un gând: trăiți cu curaj, cu pasiune și cu inimă. Pentru că tot ce contează, la final, e cât ai iubit și cât ai fost iubit. Și, nu uitați, dacă ați căzut în șanț, uitați-vă la stele. Așa apare speranța. Vă îmbrățișez cu recunoștință, oriunde v-ați afla, Mihai”, a scris  Mihai Leu, pe contul acestuia de socializare înainte să se stingă din viață, pentru ca cei care l-au admirat să îi citească mesajul după ce el a pierdut lupta cu boala.

Mihai Leu și soția lui
Mihai Leu și soția lui[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anna, soția lui Mihai Leu, confesiuni despre ultimele momente ale fostului campion, pe patul de spital. “I-a curs o lacrimă. Am fost șocată.”

I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner

AUTOPSIA lui Felix Baumgartner a fost finalizata! Care a fost cauza mortii sportivului austriac: Procurorii au deschis ancheta

VIDEO Manuela nu înțelege scopul interacțiunilor lui Dorobanțu cu ea. Ce discuție are cu fetele. „Când ai teoriile astea, sigur ai și o părere în cap.”

Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri

VIDEO Imagini cutremurătoare de la locul în care s-a prăbușit Felix Baumgartner. Parapanta a căzut lângă o piscină plină de copii, iar o femeie a fost rănită


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies