Mama Geta își așteaptă urmăritorii la târg, pentru a le vinde brânză proaspătă, dar și alte produse specifice zonei în care locuiesc.
Mama Geta este extrem de apreciată în mediul online, mai ales pentru faptul că este muncitoare și întotdeauna în mijlocul treburilor gospodărești. Și-a crescut cei patru copii singură, însă a reușit să le ofere o educație aleasă și tot ce a putut pentru a nu le lipsi nimic. Acum, ajunși mari și fiecare la casa lui, mama Geta are o mândrie de familie extinsă, bucurându-se în fiecare moment de ea. Treburile din gospodărie sunt nelipsite în fiecare zi, mai ales atunci când vine vorba de stâna de oi, iar preparatele bio sunt făcute cu grijă de mama Geta, primind ajutor de la copiii ei. Brânza, lapte, caș proaspăt, toate acestea sunt nelipsite, primind adesea comenzi în mediul online. Nu lipsește nici faimoasa pastramă de oaie, pe care o pregătește mai ales în preajma sărbătorilor și care este extrem de căutată.
Cât costă un kilogram de brânză proaspătă la mama Geta
Denisa Sterp nu se dă în lături niciodată în a o ajuta pe soacra ei, chiar și acum, când este însărcinată, iar alături de Iancu, o însoțește pe la diverse târguri. Până înainte să nască, Geta era cea care nu lipsea din astfel de activități, mama lor fiind norocoasă să primească jutor. Iancu Sterp a postat un videoclip în mediul online în care îi anunța pe urmăritori că poate fi găsit la târg, alături de mama Geta, soția lui și sora, Ileana, fiind acolo cu preparate proaspete din lapte.
Citește și: Anunț important pentru românii cu probleme de sănătate!- stirilekanald.ro