Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an

Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an
Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an

Conform legii pensiilor, vârstnicii vor avea parte de un venit în plus, în ultima lună a anului 2024.

Beneficiile de care vor avea parte pensionarii, în luna decembrie, constau în bani pe care îi pot folosi pentru diferite servicii. Ținând cont de faptul că în sezonul de toamnă al anului 2024, a avut loc recalcularea ceea ce a făcut ca pentru anumite persoane să se adauge în plus o anumită sumă de bani, creșterea fiind de cu până la 600 de lei, ceea ce aceștia vor primi în ultima lună din an, se poate considera un venit în plus.

Majorarea pensiilor în urma recalculării din toamnă a fost realizată ținând cont de anii în care pensionarul în cauză, i-a muncit, reprezentând totodată și anii în care a contribuit la sistemul public de pensii. În ciuda faptului că decalaje încă există atunci cad vine vorba despre emiterea deciziilor sau efectuarea anumitor plăți, o mare parte din pensionari au primit deja bani în plus la pensie.

Deși această sumă în plus, oferită în luna decembrie nu se poate considera ca fiind o a 13-a pensie, pensionarii cu venituri mici se pot bucura de bani mai mulți pe card, bani care vin sub formă de beneficii, cu care pot achiziționa diverse alimente necesare locuinței sau chiar călătorii.

Ce beneficii primesc pensionarii la final de an

Citește și: Bani în plus pentru pensionarele din țară! Cât vor primi acestea la pensiile sub 2.000 de lei

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

vesti neasteptat de bune
Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari![Sursa foto: freepik]

Citește și: Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani

După cum este și cunoscut, plățile pentru pensia lunii în desfășurare (decembrie), încă se realizează fie fizic, prin poștaș, fie prin intermediul cardului. Cu toate acestea, nu este singurul venit care se va furniza pentru luna în curs, fiind vorba și despre cel primit pe cardul pentru alimente.

Pensionarii vor intra în posesia sumei de 250 de lei, începând de săptămâna viitoare, aceasta fiind ultima plată din 2024. În plus, cei care au o pensie mică vor primi și un bonus de Crăciun. Acest bonus constă în suma de 125 de lei, bonus care este destinat anumitor categorii de persoane, din dorința de a le asigura produsele necesare pentru masa de sărbători.

Indiferent că este vorba despre pensionarii, persoanele cu dizabilități sau beneficiarii de venit minim de incluziune sau cele cu vârsta de peste 60 de ani, care au venituri de până în suma de 1.450

de lei, toți vor primi acest ajutor de până la suma 125 de lei, pentru ca sărbătorile să se simtă cu adevărat.

pensionari
Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari![Sursa foto: freepik]

Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an[Sursa foto: freepik]

Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an[Sursa foto: freepik]

Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani

Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta

Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie

Unde și când va fi înmormântat Teoharie Coca-Cosma? Jurnalistul a trecut în neființă

Kanal D pregătește cea mai distractivă competiție pentru cupluri: "Hai că poți!"

Cât câștigă Simay Barlas, care joacă rolul principal Efnan în serialul Aziz! Iată ce sumă fabuloasă a primit celebra actriță pentru un episod

"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies