Horoscop COMPLET pentru ianuarie 2019. O lună plină de surprize pentru trei zodii


Citeste previziunile tale astrale pentru luna ianuarie 2019.

Rac

 

Relaţiile sentimentale îţi dau mult de furcă, de aceea fii prudent şi ţine-ţi în frâu emotivitatea. De fapt este o perioadă favorabilă testării acestor relaţii şi vor rezista numai acelea fundamentate pe baze solide şi de bună calitate. În plan partenerial este multă forfotă, schimbări şi reveniri asupra aspectelor neplăcute sau nerezolvate. Sunt şanse de separare, divorţ, anularea unor promisiuni şi contracte vechi. Răscoliri sufleteşti, desprinderi din situaţii neprofitabile. Gustul dulce-amar predomină în toate tipurile de relaţii, însă depinde numai de tine cum te raportezi la ceilalţi şi la situaţiile în care eşti implicat. După 19 ale lunii se întrezăresc îmbunătăţiri financiare de la şi prin alţii. Se deschide o nouă etapă de câştig, dar apar şi cheltuieli.

 

Leu

 

Situaţii dinamice în plan domestic! Relaţiile cu membrii familiei sunt conflictuale, existând riscul declanşării unor animozităţi pe termen lung. Pe de altă parte sunt favorizate treburile gospodăreşti, vânzarea-achiziţionarea de bunuri patrimoniale şi demersurile privitoare la moşteniri şi partaje. Posibile avarii la instalaţiile de apă din spaţiul locativ. Mult de lucru la serviciu, însă predomina senzaţia de mers în gol. Munceşte prudent, ocupându-te numai de îndatoririle tale şi mai rar sau deloc apelează la colegi. Relaţiile profesionale sunt deficitare. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului osos, dar şi pe stomac. Controlează-ţi emoţiile şi reacţiile, pentru că rişti să-ţi deteriorezi atât trupul, cât şi sufletul.

 

Fecioara

 

Relaţiile cu anturajul apropiat sunt frecvente. Este momentul să te desprinzi din relaţiile care s-au dovedit nepotrivite. Astfel se face loc în preajma ta pentru alte personaje de o mai bună calitate. Călătorii pe distanţe scurte pentru rezolvarea unor demersuri personale şi profesionale. De asemenea vor intra în sfera ta interes şi abordarea unor studii sau cercetări spirituale. Relaţiile sentimentale sunt dinamice, instabile şi difcil de gestionat sau de înţeles acum. Totul este să priveşti situaţiile detaşat şi chiar să te gândeşti ce anume ai de învăţat din ce se petrece în jurul tău. Etapă sentimentală nouă din 17 Ianuarie, dar nu forţa nota şi ai răbdare. Evită critica excesivă şi izbucnirile emoţionale necontrolate. Multă muncă în a doua parte a lunii.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>


Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol


Vedete

Bogdan Mocanu și Andra de la Puterea Dragostei, despărțiți după ce au plecat din competiție

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...


Parteneri

Pentru tine

Din Horoscop

Parteneri