Cel mai greu moment al vieții este atunci când pierzi o persoană care a însemnat întreaga lume pentru tine, la fel cum este, din nefericire, și cazul avocatului.
Adrian Cuculis este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați avocați, de la noi din țară, care în prezent, trece prin momente care cu greu se pot descrie în cuvinte. În această dimineață, și-a pierdut cea mai de preț persoană din viața sa, cea care l-a crescut așa cum a știut mai bine, cea care l-a învățat ce e bine și ce e rău, l-a îndrumat în viață, l-a susținut și iubit necondiționat: bunica sa, anunț făcut chiar de către acesta, în mediul online.
Bunica avocatului Adrian Cuculis s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani
În urmă cu doar câteva ore, tragica veste a fost dată chiar de către acesta, prin intermediul unei fotografii postate pe pagina sa de Facebook. Pe lângă fotografia în care bunica acestuia stătea liniștită în pat, strângând la piept un ursuleț de pluș, Adrian Cuculis a transmis și un
mesaj legat de aceasta, momentul în care a descoperit-o, deși credea că tot ceea ce face este să doarmă pașnic, dar și cât de iubită a fost și va rămâne în continuare. În plus, cu durere în suflet, avocatul a lăsat și datele unde vor avea loc priveghiul, dar și ceremonia de înmormântare."Vă anunț cu profundă tristețe că Mama, Bunica și Omul care m-a crescut, s-a stins.
Părea că doarme. Nicio grimasă de durere, nicio urmă că ceva apocaliptic ar fi urmat să se petreacă.
Avea 97 de ani. A prins al doilea război mondial. A prins vremea foametei de după. A iubit și a fost iubită. A fost un om corect și iubit de toți din jurul ei.
Este și o să rămână vie în amintirea multor generații ca Tanti Coca a trăit cu adevărat frumos.
Fac postarea spre a vă anunță pe toți cei pe care nu îi pot anunță decât prin acest mijloc fiindcă nu am contactul vostru, că Mama Coca o să fie depusă la Biserica Șerban Vodă din București Str. Petre Tutea Nr. 1 sector 4 iar slujba și înmormântarea vor avea loc sâmbăta la Cimitirul Progresu, probabil dimineața.
Dumnezeu să te ierte Mamă!", a fost mesajul transmis de avocatul Adrian Cuculis, pe pagina sa de Facebook.