„Doamna Budeanu s-a adresat profesorilor ca unor câini vagabonzi.” O profesoară a pus-o la punct pe Dana Budeanu

„Doamna Budeanu s-a adresat profesorilor ca unor câini vagabonzi.” O profesoară a pus-o la punct pe Dana Budeanu

Dan Budeanu a declarat că nu este de acord cu greva profesorilor. În urma acestor declarații, vedeta a primit replică din partea unei profesoare.

Dana Budeanu este un personaj foarte controversat, care de-a lungul timpului și-a exprimat public părerea într-un mod foarte agresiv despre mai multe subiecte de interes, printre care și educație, politică sau sănătate.

De data aceasta, greva cadrelor didactice din România a constituit un prilej pentru vedetă pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la această situație.

Conform spuselor sale, profesorii câștigă suficient pentru munca pe care o prestează, iar creșterile salariale în rândul profesorilor ar fi nejustificate. În urma acestei declarații a controversatei vedete, au existat mai multe reprici în mediul online ale cadrelor didactice, printre care s-a făcut remarcată și viralizată replica pe care o profesoară i-a dat-o vedetei în mediul online.

Dana Budeanu, pusă la punct de către o profesoară

Citește și: „Ce e cu ăștia?!” Dana Budeanu și-a exprimat părerea în legătură cu românii care fac grătar

Dana Budeanu, pusă la punct de către o profesoară

Dana Budeanu, pusă la punct de către o profesoară

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Scene dureroase în casa lui Aurel Pădureanu! Cum și-a găsit artistul fiul?: „Am rămas blocat”- wowbiz.ro

Citește și: "Cum să te ameţească un om cu o prestanţă bine gândită?". Dorian Popa, atenționat de alte persoane înainte să ”bată palma” cu milionarul din Brașov. Cum l-a făcut Călin Donca să creadă că toate zvonurile sunt false- radioimpuls.ro

În mediul online s-a viralizat o postare pe care un cadru didactic a făcut-o cu referire la comentariile Danei Budeanu la adresa profesorilor. Vedeta consideră că greva profesorilor nu este justificată de nivelul de pregătire al acestora și că salariile lor din momentul de față sunt direct proporționale cu efortul pe care îl depun. În condițiile în care venitul unui profesor debutant este cu puțin peste 2300 de lei, profesorii se arată nemulțumiți cu privire la condițiile în care sunt tratați.

Astfel, profesoara care a atacat-o dur pe Dana Budeanu a ținut să precizeze că din cei 3000 de lei pe care îi câștigă lunar se descurcă foarte greu în zilele noastre, mai ales că pe lângă facturi, rate și alte cheltuieli esențiale, trebuie să plătească și o serie de cursuri de formare.

„(…) Azi dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua, am îndrăznit să comentez pe un grup de profesori și părinți, spunând că eu nu pot trăi cu 3000 de lei pe lună.

Din acești bani, pe lângă facturi, rată și alte necesare, mai trebuie ca, din când în când, să îmi cumpăr și o carte, să îmi plătesc un curs pentru că, știți ceva, doamna Budeanu? Mie îmi place să îmi fac profesia bine, să merg în fața clasei pregătită, să aduc mereu ceva nou copiilor.

Din acest motiv mă simt obligată să investesc în permanență în formarea mea profesională și, întrucât statul nu mă sprijină în acest sens, mă descurc din salariul meu de 3000 de lei .”, este o parte din mesajul profesoarei din România,

care a devenit viral în mediul online.

Dana Budeanu, criticată pentru modul în care s-a exprimat cu privire la greva cadrelor didactice

Citește și: „Nu salariul din învățământ rezolvă problema” Ce spune Monica Tatoiu despre greva din învățământ?

Citește și: Imagini în premieră cu vila reamenajată din Snagov a Anamariei Prodan! Rebecca este cea care s-a ocupat de design: „Am dărâmat tot”- kanald.ro

Citește și: EXCLUSIV- O profesoară i-a rugat pe părinți să doneze banii de flori în scop caritabil: ”Am vrut să aduc o fărâmă de speranță în sufletul acestei mame”- stirilekanald.ro

Dana Budeanu, criticată pentru modul în care s-a exprimat cu privire la greva cadrelor didactice

Dana Budeanu, criticată pentru modul în care s-a exprimat cu privire la greva cadrelor didactice

[Sursa foto: Facebook]

În final, profesoara și-a încheiat discursul aducând în discuție vocabularul neadecvat pe care Dana Budeanu l-a folosit atunci când s-a adresat cadrelor didactice.

 „ Doamna Budeanu s-a adresat profesorilor ca unor câini vagabonzi (…) se laudă cu studiile dumneaei în străinătate, înseamnă că este o intelectuală și toată lumea își poate permite să se adreseze profesorilor ca unor câini. Îmi cer iertare față de mine că au fost zile când v-am admirat curajul. Doamna Budeanu, mi-ați dat o lecție! M-ați ajutat să înțeleg că, în această țară, educația nu se poate face cu zâmbet. E ok….atât ați putut… ”, a continuat profesoara.

 



Citește și:

„Sunt destul de afectat de treaba asta.” Cristian Țânțăreanu comentează divorțul dintre Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu

„Nu ne-am făcut planuri.” Brigitte Pastramă a dezvăluit care este adevăratul motiv al plecării în Dubai fără Florin Pastramă

ego.ro Cea mai simplă metodă prin care scapi de praful din casă. Trucul viral care învinge mătura și aspiratorul

wowbiz.ro Ce a recunoscut Theo Rose despre fiul ei, după ce fanii au observat asta deja

radioimpuls.ro Alin Oprea, motivul real pentru care Tavi Colen nu a fost prezent la nunta sa cu Medana. Artistul a pus capăt speculațiilor: "Am considerat că e mai bine așa"

kanald2.ro „Există filmări” Răsturnare de situație în scandalul dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu

kanald.ro Cum a slăbit celebra actriță Hande Ercel câte 5 kilograme pe săptămână! Ce a mâncat în fiecare zi

stirilekanald.ro UPDATE. FOTO/VIDEO. Explozie de proporții în Călimănești. 4 muncitori s-au stins din viață pe loc, după ce magistrala de gaz a sărit în aer. Autoritățile au deschis un dosar penal


Parteneri
Cookies