Detalii cutremurătoare! Cum a fost de fapt violată Luiza de Dincă și complicele lui! ”A bătut-o de multe ori în camera ororilor”


Gheorghe Dincă a recunoscut că a avut complici atunci când a violat-o pe Luiza Melencu.

Detalii cutremurătoate ies la iveală în cazul Caracal. Ieri, oamenii legii l-au reținut pe Ștefan Risipițeanu, complicele lui Dincă în ororile făcute în Caracal. Bărbatul a arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a admis cererea procurorilor. Acesta este acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu atunci când era sechestrată în casa lui Gheorghe Dincă.

Înainte de pronunțare, avocatul incriminatului, Valentin Vladu, a declarat că nu sunt probe suficiente împotriva clientului său și, dacă se va dispune arestul preventiv, decizia va fi contestată.

Pe de altă parte, surse judiciare susțin că acuzele aduse lui Ștefan Risipiceanu sunt probe solide, și anume probe de ADN și mărturisirea lui Gheorghe Dincă. Acesta le-a spus anchetatorilor, pe 1 noiembrie, că ar mai fi o parte implicată în acest caz, adică un bărbat care ar fi violat-o pe Luiza, culmea, chiar în prima zi în care a fost răpită de Gheorghe Dincă.

"Inculpatul, 46 de ani, a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar acum confirm că au fost administrate probe suficiente, științifice și testimoniale, pentru a formula acuzații oficiale. La 14 aprilie, jurul orei 12, după ce Gheorghe Dincă a răpit-o prin constrângere cu acte de violență pe Melencu Luiza, care aștepta la ocazie, a dus-o la domiciliul acestuia pentru exploatare sexuală în interes personal și a fost surprins de inculpatul reținut”, a spus miercuri Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT.

Citește CONTINUAREA materialului pe știrilekanald.ro!

 

 

 

 

 

 

 


Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol


Vedete

Viviana, fosta iubită a lui Cornel Galeș, clipe dramatice la cimitir! Ce a făcut înainte de înmormântare

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...


Parteneri

Pentru tine

Din Pentru tine

Parteneri