Cum a ajutat-o Mioara Roman pe fiica ei să iasă din relația cu fostul partener: “M-am impus când mi s-a cerut să aleg.”

Cum a ajutat-o Mioara Roman pe fiica ei să iasă din relația cu fostul partener: “M-am impus când mi s-a cerut să aleg.”
Cum a ajutat-o Mioara Roman pe fiica ei să iasă din relația cu fostul partener: “M-am impus când mi s-a cerut să aleg.”

Oana Roman a vorbit despre decesul mamei sale și ajutorul primit până în ultimul moment de viață al ei.

Oana Roman a trecut prin momente cumplite atunci când și-a pierdut mama, iar în cadrul emisiunii moderată de Cristina Șișcanu, vedeta a vorbit despre lecțiile de viață pe care i le-a oferit aceasta, deși comunicarea devenise practic inexistentă în ultima perioadă a vieții sale. Mărturisește că mama ei a fost cea care a ajutat-o să pună punct relației, deoarece nu reușea să iasă din ceea ce trăia cu fostul partener. 

“Nu mai ai unde să te duci, e foarte greu, dar ea, până în ultimul moment, cumva m-a ajutat, deși îi era foarte greu. Comunicarea era, din păcate, practic inexistentă, au fost câteva momente în care mi-a dat încă niște lecții de viață pentru că acea minte sclipitoare, absolut incredibilă pe care o avea era și mai apărea din când în când. Practic, ea a fost cea care m-a ajutat să pun punct, pentru că eu nu reușeam.

Trăiam aceea co-dependență traumatică absolut îngrozitoare, într-o capcană din care nu reușeam să ies. Simțeam că mă scufund. Totuși, nici nu mă scufundam, dar nici nu reușeam să ies, era ceva absolut cumplit.”, a spus Oana Roman.

Oana Roman, despre cum a ajutat-o mama ei să iasă din relația cu fostul partener

Citește și: Motivul pentru care Oana Roman și Marius Elisei nu își mai vorbesc după despărțire și care este relația tatălui cu fiica sa. “Ea nu are de ce să fie victimă aici.”

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Oana Roman și Mioara Roman
Oana Roman și Mioara Roman[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Care este relația dintre Oana Roman și Marius Elisei, la un an după despărțire? „De când despărțirea a fost definitivă și irevocabilă, lucrurile s-au schimbat foarte tare.”

Vedeta mărturisește că mama ei a ajutat-o să producă acel declic și spune că a greșit foarte mult în momentul în care nu a intervenit la timp în comportamentul lui față de mama sa.

Oana Roman s-a impus în momentul în care Marius Elisei i-a spus că trebuie să aleagă între el și cea care i-a dat viață. 

Citește și: Bianca îi pune la zid pe Giuly și Robert: "Calci pe cadavre pentru bani..." Care ar fi planul celor doi concurenți din ''Casa iubirii''? Aflați ce se va întâmpla joi, 12 septembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D - kanald.ro

Citește și: „Patru cuie cu patru scânduri" Primele declarații ale Șacalului sunt terifiante! Filmul tragediei pas cu pas- stirilekanald.ro

Trebuia să existe încă ceva care să producă un declic adevărat. Și mama a reușit să facă lucrul acesta, deși era în situația în care era. Ea știa care era situația, a stat cu noi în casă o perioadă și a văzut. A văzut și a înghițit, la rândul ei, a îndurat pentru mine. Pentru că el s-a purtat foarte urât cu ea, îngrozitor de urât, nepermis de urât și eu am greșit că nu m-am impus destul.

Într-un final, m-am impus când mi s-a cerut să aleg și, bineînțeles, că am ales-o pe mama. Dar nu m-am impus de la început și am greșit. Ea a înțeles, ea știa clar care e situația.”, a mărturisit vedeta TV.

Oana Roman
Oana Roman[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Oana Roman, sfaturi utile pentru a alege lenjerii de calitate: „Nu sunt deloc ieftine, dar merită! O lenjerie bună, costă minim 300, 400 de lei pentru pat dublu.”

Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”

Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

Theo Rose a vorbit despre decizia care i-a schimbat total viața

Teo Trandafir, în lacrimi după ce a discutat cu Andrei Bănuță! Ce relație are prezentatoarea „Follow us!” cu celebrul cântăreț: „Mă ajută să trec prin viață”

Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie


Cookies