Chiar dacă mai este puțin și se face un an de când tânără nu se mai află printre noi, ies la iveală tot mai multe informații din seara cu pricina.
Andreea Cuciuc, tânăra de doar 17 ani, fiica lui Igor și a Dianei Cuciuc, s-a stins din viață în urmă cu aproape un an de zile, în timp ce participa la Balul Bobocilor, alături de colegii săi de școală, acolo unde viața i s-a sfârșit într-o fracțiune de secundă. Despre cele întâmplate a vorbit recent și mama colegului său, Oleg Spînu, cea care a dezvăluit ce i-a spus fiul său în acea seară, direct la telefon.
Mama colegului său, Oleg Spînu, a spus lucrurilor pe nume în ceea ce privește moartea subită a Andreei Cuciuc
În urmă cu câteva luni de zile, mama colegului Andreei Cuciuc, Oleg Spînu, a fost invitată în cadrul unui interviu din proiectul PĂRINȚII MEI, acolo unde a vorbit, printre altele, și despre decesul fiicei lui Igor și a Dianei Cuciuc.
Astfel, mama lui Oleg Spînu a povestit cum a fost sunată de fiul său în seara în care s-a petrecut tragedia, speriat și temător de faptul că Andreea Cuciuc, colega sa, s-a stins din viață, aspect necrezut inițial de mama sa.Cu toate acestea, din nefericire, lucrurile chiar au fost adevărate, iar atunci când vine vorba despre cauza care ar fi putut să ducă aici, mama colegului a luat în calcul și varianta otrăvirii, ținând cont că Andreea era fiica marelui artist Igor Cuciuc, existând automat și persoane care nu le vor binele, însă
“Erau colegi… din seara aceea el (n.r. fiul său, Oleg Spinu) ne-a sunat, răsufla, se vedea că mergea pe drum, zice: “Mămică, i-a fost rău Andreei și a murit!”, dar eu: “Măi băiete, închide gura!”, că m-am gândit eu...
“Taci din gură! Nu spune la nimeni, nu spune!”, “Doctorii o vor pune pe picioare!”, “Nu mămică, i-a făcut și autopsie!”, și când mi-a zis băiatul de autopsie, eu mi-am dat seama că el nu știe, a încurcat, că nu se face așa de repede autopsia, adică el m-a sunat pe mine la 21:40, aproape de 22:00, și zic: “E gata, băiatul a încurcat, nu înțelege, de unde să știe el că încă e copil.”, și nu credeam: “Taci din gură, lasă mămică!”, “Ei da, mămică, nu mai este! Doctorii au spus că a murit!”.
Citește și: Anunțul momentului pentru românii care vor credite!- stirilekanald.ro
El a întârziat puțin, nu s-a dus chiar de la început și când a intrat acolo (n.r. în clubul de noapte unde a avut loc Balul Bobocilor)… eu zic: “Măi, poate a otrăvit-o cineva!”, că mă rog… părinții tot au o valoare, adică e și lume bună, e și lume rea, nu te aștepți. Cel care face rău nu se gândește la Dumnezeu, nu se gândește că mâine o să fie al lui copil pedepsit… și zic: “Poate a pus cineva special!”, și el: “Nu mămică, nu cred, că paharele nu erau fiecare la locul lor, erau toate puse grămadă, era niște bere. Erau împreună, noi nici nu ne-am așezat pe scaune, a luat fiecare de unde a apucat…”.
Ei au dansat și pe urmă, cum mi-a spus el mie că fetele au ieșit înainte afară, așa am înțeles. Prima dată am înțeles că au fost în încăpere, dar când mi-a zis de scări, nu înțelegeam eu unde sunt scările astea, dar pe urmă am înțeles că fata abia ieșise înainte afară, că el băiat… el dacă a stat, a stat cu fetele, că mereu: “Hai cu mine!”, și după a zis: “Puțin, parcă îmi părea și mie puțin cald, ia că mă duc și eu afară să mai trag un pic de aer.”, și când s-a dus afară…”, a declarat mama lui Oleg Spînu, în interviul menționat anterior.