10 lucruri pe care nu le stiai despre ciocolata

Faptul că ciocolata este unul dintre cele mai îndrăgite alimente din lume este un lucru de notorietate, pe care credem că nu l-ar putea contesta nimeni. Şi cum ar putea cineva să facă acest lucru când aceasta nu este doar delicioasă, ci poate fi şi extrem de sănătoasă, atunci când este preparată aşa cum se cuvine, adică cu un conţinut cât mai mare de cacao şi fără ingrediente dăunătoare? Astfel, ne-am gândit să trecem în revistă o serie de lucruri mai puţin cunoscute despre ciocolată, pe care probabil nu le ştiai şi care, credem noi, ţi  se vor părea extrem de interesante. Iată despre ce este vorba:

1. Cacaoa reprezintă alimentul cel mai bogat în magneziu din lume.

Magneziul acţionează ca factor de creştere, tonic general, regenerator, echilibrant psihic, antidepresiv şi tranchilizant, are rol alături de calciu şi fosfor în controlul excitabilităţii musculare şi înlesneşte metabolismul vitaminei C şi al calciului. De asemenea, acesta are rolul de a fi unul dintre constituenţii principali ai scheletului şi dinţilor şi este cofactor pentru mai mult de 300 de enzime.

2. Cacaoa reprezintă alimentul de origine vegetală cu cel mai mare conţinut de fier.

Fierul este un oligoelement prezent la nivelul fiecărei celule din organismul uman. Fierul este necesar pentru formarea hemoglobinei, a unor enzime, precum şi a mioglobinei. Acesta mai are şi rolul de a vindeca şi preveni anemiile, asigură nutriţia mucoaselor, secreţia gastrică, respiraţia celulară, ajută la procesul de creştere, mareşte rezistenţa la îmbolnăviri, mai ales la infecţii, transportă diferite substanţe chimice implicate în metabolismul energetic, are acţiune antioxidantă, ajută la creşterea armonioasă, asigură funcţia reproductivă.

3. Cacaoa reprezintă cea mai bogată sursă de antioxidanţi din lume.

Printre antioxidanţii conţinuţi în cantitate mare în cacao se numără polifenoli, catechine şi epicatechine. În boabele de cacao există mai mulţi antioxidanţi decât în vin roşu, afine, acai, rodii şi goji, luate împreună. Antioxidanţii reprezintă o categorie de nutrienţi care ajută organismul în eliminarea acţiunii nocive a radicalilor liberi, molecule care produc oxidarea celulelor şi pot conduce la îmbolnăvirea de cancer. 

4. Cacaoa este mai eficientă în prevenirea cariilor decât fluorul.

Un studiu efectuat de cercetători din Japonia a concluzionat faptul că anumite părţi din boabele de cacao neutralizează bacteriile din gură şi cariile dentare. Ei au descoperit că cacaoa are un efect anti-bacterial şi poate fi folosită cu succes împotriva plăcii şi a altor agenţi dăunători.

5. Ciocolata se topeşte la o temperatură fixă: 34 de grade Celsius.

Punctul de topire a ciocolatei, 34 de grade Celsius, se află cu puţin sub temperatura normala a corpului uman. De altfel, aceasta este singurul aliment care prezintă o astfel de proprietate unică, iar faptul că se topeşte la o temperatură atât de scăzută este unul din motivele pentru care textura ei este atât de plăcută şi catifelată atunci când o savurăm.

6. Ciocolata caldă a fost prima formă de preparare a ciocolatei din istorie.

Atât în cultura aztecă, cât şi în cea mexicană se prepara un fel de ciocolată caldă, aceasta fiind folosită cu ocazia anumitor ceremonii, cum ar fi nunţile. Spre deosebire de ciocolata caldă din zilele noastre, acea băutură era amară. Un fapt interesant este că 90% din perioada în care a existat ca preparat, ciocolata s-a consumat în formă lichidă.   

7. Ciocolata solidă a fost inventată în Marea Britanie.

Combinând unt de cacao, zahăr şi lichior de ciocolată, 2 britanici au creat prima formă de ciocolată solidă, în anul 1847.

8. Ciocolata se consumă în cantitate redusă în ţările unde este cultivată cacaoa.

Africanii, asiaticii şi sud-americanii consumă cantităţi foarte mici de ciocolată, în timp ce în America de Nord consumul este unul destul de crescut. Cu toate acestea, topul consumatorilor este condus, pe departe, de europeni, 16 dintre primele 20 de ţări mari consumatoare de ciocolată fiind europene, în vârf situându-se elveţienii. Cu toate acestea, atunci când a fost adusă în Europa ciocolata nu a fost deloc populară printre europeni.

9. Boabele de cacao au fost folosite ca monedă.

Băştinaşii din America Centrală şi America de Sud, în special aztecii, obişnuiau să folosească boabele de cacao ca monedă de schimb. 

10. Ciocolata cu lapte a fost inventată în Elveţia.

Aceasta a fost creată de către Daniel Peter în anul 1875, după opt ani în care a experimentat şi a lucrat la reţetă, ingredientul cheie fiind laptele condensat.

Acestea sunt cele 10 aspecte interesante şi mai puţin cunoscute despre ciocolată şi despre ingredientul ei de bază, boabele de cacao. Fie că este vorba de lucruri care ţin de valoarea nutriţională extraordinară, fie că am ales dintre curiozităţile şi aspectele care ţin de istoricul acestui aliment, noi sperăm că ţi-am adus un plus de informaţii interesante şi chiar folositoare.

Înainte de a încheia, dorim să mai punctăm cele 3 aspecte la care trebuie sa fim extrem de atenti atunci cand alegem si cumparam ciocolata: procentajul de cacao, calitatea acesteia si ce alte ingrediente contine respectiva ciocolata. Astfel, este bine sa alegem o ciocolata cu un continut ridicat de cacao (beneficiile ciocolatei se refera, desigur, la cele ale boabelor de cacao), fiind indicat ca aceasta sa fie de cea mai buna calitate, de preferat organica. In privinta ingredientelor pe care le mai contine ciocolata, se recomanda sa evitam sortimentele care contin o cantitate mare de zahar rafinat adaugat, precum si alte substante nenaturale si periculoase pentru sanatate.

viewscnt

Pentru tine

Parteneri